Asta e pentru tine…

-De ce nu mai scrii? Mi-a spus, plimbându-și degetele prin părul meu.

-Mi-a pierit cheful și oricum ce rost are? Nu citește nimeni blogul acela aiurit. I-am răspuns întorcându-mi privirea.

-Te citesc eu. Ce mai contează ceilalți? Mi-a spus în timp ce îmi întorcea privirea pentru a-mi vedea ochii.

-Oh, fuck it. Tu mă citești în fiecare zi, nu îți ajunge atât? I-am răspuns ușor nervoasă.

-Draga mea pe tine te pot citi și în întuneric, dar când nu ești lângă mine vreau să te citesc altfel. Mă hrănește energia pe care o pui acolo, așa că hai, scrie pentru mine, dar scrie ca și până acum, ca și cum tu ai fi singurul cititor. Și îmi zâmbește.

-Bine, hai că o fac. Mă enervează că poți să mă schimbi așa de ușor, nu e corect. O să devin puternică și o să îți rezist, ai să vezi. I-am spus eu amenințător. Dar pe cine păcăleam? Mă putea face să plec în jurul lumii cu portofelul gol. Acesta îi era farmecul, asta mă ținea aproape, faptul că putea să mă convingă să fac orice, dar nu o făcea.

-Acum pune-te pe scris, eu merg să gătesc ceva, ne va fi foame după ce terminăm.

-Noi să terminăm ceva? Noi nici nu știm unde începem, cum am putea să terminăm?

-Draga mea poate tu nu știi, însă eu …

-Hai lasă-mă cu glumele tale proaste legate de vârstă. Du-te și gâtește, fă curat, calcă haine sau orice vrei și lasă-mă să scriu!

-Ce față drăguță ai când vrei să pari autoritară, dar eu te las acum, descarcă-ți sufletul.

-Fuck you, mă cunoști prea bine!!!

-Hei! Am auzit asta și nu a fost frumos!

-Asta era și ideea. Cine se crede să îmi spună când sunt drăguță și când nu sunt.

-Da, da lasă că știu eu că în 2 minute o să îți pară rău. Îmi spune râzând.

– Hei! Dacă îmi cunoști așa de bine blogul de ce nu îmi spui unde am rămas? Ce le-am povestit ultima dată?

-Vezi? Aveam dreptate! Le-ai povestit cum a plecat și te-a lăsat singură. Dar nu le mai spune de el, iar o să te întristeze și tot eu va trebuii să te fac să zâmbești.

-Și ce te-ai săturat să o faci? Dacă e așa poți să pleci, nu te ține nimic aici.

-Vezi că acum vorbești prostii și chiar mă superi! Am spus eu că m-am săturat să te fac să zâmbești? Nu, am spus că m-am săturat să te văd supărată din cauza lui. Ți-am spus de atâtea ori nu merită, nu te-a meritat de început, dar nu vrei să mă asculți.

– Dar acum face parte din viața mea, din mine, cu bune sau rele. Lor le spun totul, ce vrei să îi mint, să sar peste o parte din mine doar pentru că mă va întrista puțin? Asta e, trebuie să îndur, am fost și eu proastă la un moment dat, trebuie să recunosc.

– Femeie, mă înnebunești!!! Nu ai fost proastă, ai avut și tu sentimente, te-ai deschis și tu în fața cuiva, e normal.

_- Da, da … Sau cu alte cuvinte am fost proastă.

-Acum chiar mă superi! Vrei să plec?

-Du-te! Pleacă! Oricum așa faceți toți … Când dați de greu plecați, fugiți …

-Eu sunt aici cu tine, am fost de la început, crezi că asta se schimbă pentru că ai tu chef de ceartă acum? Dar lasă că o să îți arăt eu cum stau lucrurile. Spune în timp ce îmi i-a capul în mâini și mă sărută. Mă strânge la pieptu-i cald și nu îmi dă drumul până mâinile mele nu se înfășoară în jurul taliei.

-Nu pleca, nu mă lasa să fiu singură dinnou, singurătatea doare.

– Știu, draga mea. știu. De asta sunt aici pentru tine. Vreau să te fac bine. Vreau să îți dau atâta putere pe câtă energie îmi dai tu. Vreau să te fac bine. Meriți asta.

-Mulțumesc! Îi spun în timp ce îmi înfășor mâinile în jurul gâtului pentru a-i mai fura un sărut. Acum lasă-mă, chiar mă apuc de scris, știu exact cu ce o să încep!

-Cu ce?

-Nu îți spun!

-Haide spune-mi, promit să nu le spun nimic! Be a good girl!

-Sunt femeie, nu o fetișcană!

-Asta e tot ce ai tu de comentat? Uf, am scăpat ușor de data asta.

-De data asta …

– Acum hai spune-mi cu ce o să începi? Cum vrei să deschizi povestea despre fostul?

-Cu noi!

-Cu noi? Cum?

-Ai să vezi. Ai răbdare să citești …

-Am încredere că va fi interesant, de-abea aștept să văd ce îmi mai povestești.

-Spuneai să scriu pentru mine, acum te-ai răzgândit?

-Nu, nu draga mea. Dar amândoi știm că acum eu fac parte din tine și tu din mine, ne-am gustat de prea multe ori buzele ca să nu fie așa.

-Vai, ce te urăsc pentru că mă cunoști așa de bine!

-Nu mă urăști … Știi bine asta… Mă iu…

-Nu, nu o fac, nu am să o fac niciodată!

-Spune ce vrei, dar eu știu ce melodie îți cântă inima și crede-mă e pe aceași tonalitate cu a mea.

-Voi muzicieni și abstractizările voastre, spune ce ai de spus o dată și lasă-mă să scriu.

-Îți spun când termini, așa o să te țin în priză și o să termini repede! Îmi spune zâmbind diavolesc.

-Te urăsc!

– Nu spune asta, s-ar putea să fie ultimul lucru pe care mi-l spui.

-Ha, ha! Dinnou glumele tale proaste despre vârstă …

-Orice glumă are puțin adevăr, draga mea!

-Trebuie să ai tu ultimul cuvânt de fiecare dată, nu?

-Nu, o să ți-l ofer ție de data asta.

-Generosule! Îi răspun sarcastic.

 

Unde am rămas cu povestea pentru voi? A, da la fostul, la el. Deci după plecarea lui lucrurile au rămas fără niciun viitor. Ea nu știa ce să facă, dar știa că nu putea rămâne pe loc, deci a continuat să meargă înainte singură, deja trecuseră două săptămâni și lucrurile au început să se schimbe. Și-a dat seama că începe să de vindece de el, descoperindu-și noua pasiune …. (Va urma)

S-au certat, s-au despărțit, au plâns, și-au cerut iertare și s-au împăcat.

S-au certat, s-au despărțit, au plâns, și-au cerut iertare și s-au împăcat. Dar înainte de toate acestea au fost, ore, zile, săptămâni de vorbe, de cântece în gând și în simțiri, care au dus la “Ai grijă de tine”, “Ai mâncat azi?”, “Pune-te să dormi, mâine ai o zi grea”, toate astea pentru ea însemnau ceva, erau sentimente care nu îi dădeau pace și pe care credea că dacă nu le recunoaște, nu le simte. A simțit ea o dată și s-a ars până la os, acum mai bine nu gusta fericirea decât să se ardă dinnou.  S-au certat, el a renunțat la o alta pentru ea, în timp ce ea renunța la el, pentru că își încerca fericirea în singurătate, nu o mai făcuse de ceva vreme, oricum ce era domn’le că renunțase la alta? Și ea îi lăsase pe toți cei cu care făcea sex pentru el, avea orgoliul ei de femeie puternică. Dar parcă nu mai era la fel fără el lângă ea, dar se ținea tare nu ar fi recunoscut nici în ruptul capului că îi lipsește, până într-o seară când vinul și shot-urile de rom și-au făcut treaba. I-a scris tot ceea ce avea pe suflet, nu mai putea, o chinuiau prea tare toate simțirile. Au început să vorbească dinnou, dar erau doar prieteni, nu era așa cum voia ea, nu îl putea știi a alteia. În sfârșit a avut curaj i-a spus ce simte Și uite așa într-o zi pe ne pusă masă ea nervoasă a uitat că nu trebuie să îi spună lucruri permanente, și s-au certat dinnou, de data asta mai tare ca niciodată simțea că i se rupe inima, simțea că i-a dispărut o parte din inimă, era sigură că l-a pierdut, nu mai putea zâmbi, nu mai putea simți.

Dar timpul le-a închis rănile, căci nu doar ea suferea. Și-au mai dat o șansă, nu aveau cum să nu o facă, doar ei doi vibrau împreună, sufletele li se împletiseră ca rădăcinile a doi copaci. Era atât de fericită încât și ochii îi zâmbeau, nu îi venea să credea că ei i se mai poate întâmpla așa ceva. Ba chiar recunoștea și în fața altora cât de fericită este (Un prieten vechi întâlnit în autobus, după discuțiile de rutină, o întreabă cum stă cu viața sentimentală, răspunsul ei: “După multă vreme pot spune că sunt bine, sunt fericită dinnou”).

În seara aceea a vorbit cu el, simțea că ceva nu era bine, dar nu i-a spus nimic, voia să fie doar imaginația ei, să i se pară. A doua zi vorbesc dinnou, de data asta el îi spune că are două vești: una bună și una rea, cum vrea să le audă? Ea îi spune să le combine. Primise o ofertă de muncă foarte bună, dacă accepta trebuia să plece din țară. A întrebat-o pe ea ce să facă. Știa ea că nu poată să îi spună să rămână pentru ea, era șansa lui, o merita, muncise prea mult ca să o piardă acum, deși știa că dacă pleacă nu se mai întoarce. Așa că i-a spus să facă ceea ce e mai bine pentru el (nu pentru ei), el s-a hotărât să nu piardă această ocazie.

Inima îi spunea să îl implore să nu plece, să rămână lângă ea, dar nu putea să îi spună, dacă ar fi fost ea în locul lui? Dacă nu ar fi mers între ei și el ar fi ratat această oportunitate pentru ea, cum putea să îl mai privească în ochii, cum ar fi putea să trăiască ea cu acest regret. Așa că el a plecat. Ea era pierdută, i s-a confesat unui prieten, care i-a spus în față ca e fraieră, știa asta dar nu voia să o accepte. Nu știa, nu înțelegea cum au rămas lucrurile între ei, simțea că el o lăsa în urmă. Nu mai putea respira, oxigenul nu îi mai ajungea în plămâni se oprea pe buze, acele buze care se udau cu lacrimi de fiecare dată când își amintea de zâmbetul lui.

Acum vorbesc dinnou, dar nu mai e la fel. El o ținea la distanță. Oricât de tare o doare nu se poate rupe de el, sufletul ei încă mai vibrează lângă al lui chiar dacă știe că el nu mai e al ei. I-a povestit de o colegă de muncă, era geloasă deși nu avea dreptul, doar gândul că el ar putea fi fericit lângă o alta îi pornea lacrimile și îi ștergea zâmbelul pe care îl avea când se gândea la el.

Povestea lor încă nu are un sfârșit, cel puțin asta speră ea. Ea visează la asta: S-au certat, s-au despărțit, au plâns, și-au cerut iertare și s-au împăcat

Nu ți-am cerut nimic!

Ai venit de undeva, nu știu de unde, din ce țară, de pe ce continent, de pe ce planetă, din ce galaxie și m-ai distrus, dinnou!

Da, da dinnou, am mai fost eu distrusă o dată și m-am reparat, mi-am cusut singură toate părțile, mai rău la început și apoi din ce în ce mai bine. Unele bucățele mai mici le-am pierdut pe drum, dar majoritatea (ca să transpun în procente, cam 85%, ca să înțelegi și tu) erau acolo, de bine de rău, erau acolo. Unele s-au vindecat complet, altele se cicatrizaseră frumos (adică îmi aminteau prin ce am trecut fără să mă doară) și altele mai sângerau uneori când erau atinse de câte un diavol cu unghii lungi, căruia îi place să se joace cu oamenii.

Ai venit, ți-am spus că nu știu de unde, dar ai apărut și a fost wow. În câteva zile m-ai “citit” ca pe o carte deschisă fără ca să fi mișcat coperta măcar, m-am simțit vulnerabilă (pentru prima dată după mulți ani), dar m-am simțit în siguranță, cu tine m-am simțit în siguranță. M-ai făcut să zâmbesc așa cum nu am mai făcut-o de multă vreme fără vreun motiv, fără să fie masca pe care o punem de ceva vreme dimineața, zâmbeam pentru că așa simțeam. Mi-ai spus lucruri pe care doream și pe care nu doream să le aud, m-ai speriat și apoi m-ai împăcat, m-ai certat și tot tu mi-ai dat curaj când am avut nevoie, ți-am simțit brațele în jurul meu și când nu erai acolo, sărutul tău era cel mai dulce și dureros în același timp pentru că știam că vine vremea să pleci, oh ce te-aș  mai fi ținut acolo măcar un pic, iar sexul nu mai era sex, nu era nici dragoste ce făceam noi acolo era artă transpusă din mintea zeilor în corpurile noastre.

Când ai venit nu ți-am cerut nimic, nici nu mai întrebat dacă vreau ceva ai intrat în mintea și inima mea de parcă nu erau sute-mii de lacăte și ziduri de trecut, nici măcar nu le-ai dărâmat dar parcă pentru tine nici măcar nu existau. Nu ți-am cerut nimic dar parcă știai deja de ce am nevoie, poate că o dată ai fost și tu ca mine, cine știe? Nu m-ai lăsat să te cunosc oricât am încercat.

Mi-ai spus că îți luminez zilele, mi-ai spus că te fac fericit, mi-ai spus că începi simți ceva pentru mine (ce crezi că nu le-am mai auzit? O și încă de câte ori, dar parcă de la nimeni nu sunau așa de bine ca de la tine) și mi-ai mai spus că nu vrei să mă rănești (oh cât mi-am dorit să aud asta de la un bărbat și acum că era aici părea un vis).

Nu puteam să te strâng în brațe în fiecare zi (dar și când o făceam străluceam amândoi), nu puteam să te sărut de câte ori aveam chef (dar și când o făceam era ca o gură de aer proaspăt), nu puteam să fac arta cu tine de câte ori ne doream (dar și când făceam aveam grijă să ne „sature” până următoarea dată) și nu puteam să dormim împreună în fiecare seară (dar nici nu era nevoie pentru că noi vibram oriunde ne aflam), dar toate asta nu contau pentru că noi eram magie.

Da, era magie pentru că la fel ca în cazul magiei blestemul (da, ai citit bine, blestemul) s-a rupt la miezul nopții. Știam eu că ceea ce e pare prea bun, prea frumos la început așa și este. Tu cum ai numi ceva ce te face bine, te urcă până la cer, te ridică mai sus decât zeii și apoi îți dă drumul, fără parașută, fără aripi doar cu tine însuți și am coborât atât de repede încât nici nu mi-am dat seama când am atins pământul. Am încercat să mă ridic dar nu mai era nimic din mine acolo, toate părțile acele pe care le-am cusut cu greu la loc erau fărâmate în mii de bucățele! Asta ai făcut tu tine mine, asta am ajuns! Nu spune că nu știi cum, nu te preface, știi prea bine! Am văzut ceva la tine, am văzut verigheta, am încercat să mă păcălesc că e o iluzie, dar știam bine că nu e așa dar speram, inima aceea pe care ai făcut-o să bată dinnou, spera că nu e așa, dar nu mai aveam ce face …

Mi-ai spus că nu vrei să mă rănești, stai liniștit nu m-ai rănit m-ai distrus, m-ai împrăștiat prin stratosferă, atmosferă și pe pământ! O să mă repar eu dinnou, singură, ca întotdeauna, nu îți face probleme, dar fi sigur că nu o să mai ales pe nimeni să îmi atingă cicatricile și rănile,  domnule, nu vreau să văd zeii dinnou, doar ca să cad dinnou. Deci de ce ai venit? Eu nu ți-am cerut nimic!